Popovici (OTP): Randamentul mediu brut la chirii în România undeva spre 6,1%

11 Septembrie 2018 • Imobiliare

Popovici (OTP): Randamentul mediu brut la chirii în România undeva spre 6,1%

Ovidiu Posirca

Dan Popovici, director general al OTP Asset Management, susține că în privința prețului la case, România este acum la -40% față de maximul ultimilor 10 ani.

Acesta a precizat că românii sunt atrași de randamentele obținute de investițiile în imobiliare.

”Randamentul mediu în România la chirie este undeva la 6,1% (brut, fără taxe și alte cheltuieli n.r.). Lumea trebuie să gândească în termeni de randament, în care să scoată cheltuielile legate de perioada în care proprietatea nu este închiriată, reparații, taxe și așa mai departe. În aceste condiții, randamentul, este o estimare proprie, coboară undeva spre 4-4,5%. Din propria experiență este că reprezintă o mare durere de cap. Când îți e mai bine, îți pleacă chiriașul că se mărită”, a spus Popovici, citat de HotNews.ro.

Directorul a mai spus că românii preferă investițiile în imobiliare deoarece randamentul este superior celui din investițiile în active financiare.

”În momentul de față, cel puțin, rata inflației este net superioară randamentului obținut dintr-un plasament bancar. Înseamnă că în momentul de față toți românii care au depozite bancare economisesc la un randament negativ pentru că rata inflației este mai mare decât cea a depozitelor bancare și, automat, valoarea este erodată de inflație”, a mai spus Popovici.

Sursa: Real Estate Magazine