Credit ipotecar sau Noua Casă. Tu ce alegi pentru viitoarea locuință?

25 April 2021 • Article

Credit ipotecar sau Noua Casă. Tu ce alegi pentru viitoarea locuință?

Dacă te afli în căutarea unei noi locuințe, atunci știi deja că principalele soluții de finanțare pe care le ai la dispoziție sunt creditul ipotecar sau creditul Noua Casă. Dar care este cel mai potrivit pentru tine? Iată câteva informații care te pot ajuta să iei decizia corectă.

În cazul creditelor ipotecare standard dobânda poate fi fixă la început. Acest lucru le oferă multor cumpărători un sentiment de siguranță pentru că nivelul ratei nu ajunge să fie influențat de diverse schimbări din piață. Pe de altă parte, avansul este mai mare în acest caz, de cel puțin 15% din valoarea locuinței.

„Un avans mai mare înseamnă un credit mai mic, un credit mai mic înseamnă o rată mai mică și, astfel, o povară financiară mai mică. Chiar dacă avansul este mai mare, ar putea fi pe termen lung o soluție bună”, ne-a explicat în cadrul celei mai noi emisiuni imoExpert Vlad Huțuleac, Director Executiv Adjunct pentru Direcția Produse și Segmente Retail din cadrul BCR.

A doua variantă este dată de creditele ce pot fi accesate prin intermediul programului Noua Casă. Guvernul a aprobat recent un plafon maxim de 1,5 miliarde de lei pentru programul activ încă din 2009, cunoscut anterior sub denumirea Prima Casă.

Poți lua un credit Noua Casă dacă nu ai în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul/soția nicio locuință, indiferent de modul în care a fost dobândită, sau dacă ai în proprietate cel mult o locuință, cu o suprafață utilă mai mică de 50 de mp, care nu a fost cumpărată prin programul Prima Casă.

Principalul avantaj adus de creditele Noua Casă apare pentru cei care vor să achiziționeze locuințe mai ieftine de 70.000 de euro.

„Există posibilitatea de a cumpăra un apartament cu un avans de 5% pentru locuințele sub 70.000 de euro. Creditele Noua Casă vin cu o dobândă variabilă pe toată perioada de creditare, reglementată prin legislație – IRCC+2%, la care se mai adaugă un comision anual de gestiune care variază de la an la an”, ne-a explicat Vlad Huțuleac în cadrul emisiunii imoExpert.

Prin Noua Casă poți cumpăra și locuințe mai scumpe. Pentru proprietățile noi cu prețuri cuprinse între 70.001 – 140.000 de euro ai însă nevoie de un avans minim obligatoriu de 15%. Ai, totodată, posibilitatea de a opta pentru locuințe de peste 140.000 de euro, dar doar în cazul în care achiți diferența din surse proprii.

„Pentru achizițiile de peste 70.000 de euro, produsul se aseamănă foarte mult cu un credit ipotecar standard cu dobândă variabilă. Aici, depinde de fiecare consumator pe ce tip de credit va merge”, a mai spus reprezentantul BCR.

Important de menționat este și că perioada de aprobare poate fi ușor mai mare în cazul creditelor Noua Casă. „Este vorba despre 2-3 săptămâni în plus pentru un credit Noua Casă, poate chiar și mai puțin în anumite situații”, ne-a explicat Huțuleac.

Urmărește, mai jos, integral cea mai nouă ediție a emisiunii imoExpert pentru și mai multe informații valoroase despre soluțiile de finanțare pe care le poți accesa pentru a-ți cumpăra o locuință.

Creditele Ipotecare vs. Noua Casă | Soluții de Finanțare | imoExpert

Ai posibilitatea de a găsi varianta optimă pentru tine și direct pe Imobiliare.ro. Am integrat în portal un nou instrument care îți va fi cu siguranță de ajutor.

Este vorba despre comparatorul de credite pe care îl găsești chiar în anunțul de vânzare care ți-a stârnit interesul. Poți să analizezi, prin intermediul său, simultan ofertele existente la unele dintre cele mai mari bănci din țară, dar și la brokeri de încredere. Ai inclusiv posibilitatea de a compara soluții de creditare diferite propuse de același finanțator.

Comparator de credite - alege cea mai avantajoasă ofertă de credite ipotecare

În plus, poți personaliza întreg procesul de căutare pentru soluția ideală de finanțare modificând variabile precum valoarea locuinței, avansul pe care îl poți da sau perioada pe care vrei să se extindă creditul tău ipotecar.

După ce ai găsit varianta optimă, ai posibilitatea de a contacta finanțatorul direct de pe Imobiliare.ro. În urma solicitării pe care o vei trimite, vei primi un telefon de la un reprezentant al băncii alese sau de la un broker de credite.

Sursa: Imobiliare.ro