Tranzacțiile imobiliare din România, după o lună de COVID-19
16 April 2020 • Real estateNoul coronavirus a apărut pentru prima oară în România la finele lunii februarie. De atunci, activitatea celor din domeniu a fost influențată, în special din a doua jumătate a lunii martie, de măsurile luate de autorități în vederea prevenirii răspândirii COVID-19 în rândul populației. Iată ce spun datele oficiale publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) despre evoluția tranzacțiilor cu imobile în prima lună de la apariția virusului la noi în țară.
Pe parcursul lunii trecute s-au vândut, la nivelul întregii țări, 48.379 de imobile, cu 1.192 mai puține față de numărul înregistrat în februarie, dar cu 3.813 în plus față de perioada similară din 2019.
Cele mai multe case, terenuri și apartamente au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare în București, peste 10.000. În alte 13 județe s-au vândut mai bine de 1.000 de imobile. La polul opus s-au aflat județele Olt, Vaslui și Caraș-Severin unde pe parcursul lunii trecute s-au vândut sub 300 de imobile.
Topul județelor unde s-au vândut cele mai multe imobile în martie 2020:
București: 10.069 imobile vândute luna trecută (2.450 imobile în plus față de martie 2019, +32% evoluție martie 2020 vs 2019)
Ilfov: 3.617 (-463 imobile, -11%)
Cluj: 2.975 (-3 imobile, stagnare )
Timiș: 2.274 (-344 imobile, -13%)
Brașov: 1.937 (-268 imobile, -12%)
Iași: 1.513 (241 imobile, 19%)
Dolj: 1.457 (350 imobile, 32%)
Mureș: 1.394 (313 imobile, 29%)
Constanța: 1.343 (51 imobile, 4%)
Bihor: 1.308 (-79 imobile, -6%)
Suceava: 1.149 (50 imobile, 5%)
Argeș: 1.136 (285 imobile, 33%)
Dâmbovița: 1.135 (277 imobile, 32%)
Prahova: 1.093 (-62 imobile, -5%)
Galați: 994 (72 imobile, 8%)
În primele trei luni ale anului s-au vândut la nivel național 133.181 case, terenuri și apartamente, dintre care aproape 37.000 doar în București și în împrejurimi. În Cluj s-au tranzacționat 8.233 de imobile, iar în Timiș 6.561, potrivit datelor ANCPI.
Doar în patru județe din țară numărul imobilelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nu a depășit pragul de 1.000. Este vorba despre Olt, Sălaj, Vaslui și Covasna.
Spre comparație, în intervalul similar din 2019 s-au vândut 116.109 imobile în întreaga țară, dintre care aproape 29.800 în Capitală și în județul Ilfov. Anul trecut s-au tranzacționat în Cluj cu circa 1.200 mai puține case, apartamente și terenuri. În Timiș, numărul imobilelor tranzacționate a fost unul similar cu cel înregistrat în perioada ianuarie-martie 2020.
Sursa: CPI Imobiliare
Q1 2020 CEE Investment Scene