Banca Națională a României. Menținerea ratei dobânzii de politică monetară și alte hotărâri (4 aprilie 2023)

5 Aprilie 2023 • Investitii

Banca Națională a României. Menținerea ratei dobânzii de politică monetară și alte hotărâri (4 aprilie 2023)

Sursa: https://www.universuljuridic.ro/banca-nationala-a-romaniei-mentinerea-ratei-dobanzii-de-politica-monetara-si-alte-hotarari-4-aprilie-2023/

Banca Națională a României. Menținerea ratei dobânzii de politică monetară și alte hotărâri (4 aprilie 2023)

Banca Națională a României (BNR) a publicat hotărârile Consiliului de administrație al BNR, întrunit în ședința din data de 4 aprilie 2023.

Astfel, Consiliul a hotărât următoarele:

  • menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00 la sută pe an;
  • menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00 la sută pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6,00 la sută pe an;
  • menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

De asemenea BNR informează că rata anuală a inflației s-a redus la 15,52 la sută în februarie 2023, de la 16,37 la sută în decembrie 2022, relativ în linie cu previziunile. Scăderea a fost determinată în principal de descreșterea amplă a dinamicilor prețurilor combustibililor și energiei electrice, sub influența unor efecte de bază consistente și a modificării începând cu 1 ianuarie 2023 a caracteristicilor schemei de plafonare și compensare a prețurilor la energie.

Efectivul salariaților din economie a continuat să-și încetinească creșterea în decembrie 2022-ianuarie 2023, iar rata șomajului BIM s-a redus doar foarte ușor în ianuarie-februarie 2023, după creșterea la 5,7 la sută în trimestrul IV 2022. Totodată, deficitul de forță de muncă raportat de companii și-a reaccentuat în trimestrul I 2023 tendința de descreștere manifestată din trimestrul III al anului trecut, în timp ce intențiile de angajare au cunoscut oscilații însemnate pe parcursul primelor trei luni din acest an, atribuibile în principal schimbărilor frecvente de expectații de la nivelul unui sector.