Investițiile imobiliare în vreme de pandemie – un subiect tabu?

23 Aprilie 2020 • Articole

Investițiile imobiliare în vreme de pandemie – un subiect tabu?

6 sfaturi pentru cei interesați de achiziții

O investiție trebuie făcută pe termen mediu și lung, cu o perspectivă de câțiva ani; așteptarea unor câștiguri pe termen scurt este specifică, mai degrabă, speculațiilor – care sunt și mai riscante.

Este fără îndoială că traversăm vremuri de incertitudine economică, pe fondul epidemiei de COVID-19. În asemenea situații, tendința naturală este, pentru mulți, aceea de a cădea în expectativă, amânând orice decizii financiare importante. Cu toate acestea, astfel de perioade se pot dovedi chiar foarte propice pentru investiții – iar imobiliarele nu fac excepție.

Majoritatea oamenilor sunt învățați să gândească pe termen scurt. Astfel că le este greu să privească mai departe de necesitățile și situația curentă, iar situația curentă nu este roz. Imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Winston Churchill spunea: «Niciodată să nu irosești o criză bună». Multe crize urmate de perioade de creștere economică s-au perindat de atunci în lume, suficient timp pentru mulți investitori din vest să pună în aplicare aceste legi.

THE CONCEPT Real Estate

Cum poți investi, așadar, în imobiliare în actualul context de piață? Iată sfaturile oferite de reprezentanții THE CONCEPT Real Estate, companie specializată în consultanță și vânzări pe segmentul rezidențial:

1. Cu o perspectivă pe termen lung:

Imobiliarele și-au demonstrat reziliența pe termen lung, în toate economiile dezvoltate. România se numără printre conomiile emergente ale lumii, urmând să se alinieze la aceleași coordonate. „Nu am avut timp suficient să înțelegem ciclurile economice în România, dar studiile marilor investitori ai lumii spun că nivelul minim al fiecărei noi crize este mai mare decât nivelul minim al crizei anterioare. Prin urmare, o scădere în cazul nostru ar fi posibilă cel mult până în apropierea minimului din 2014, dar nu mai jos. Desigur că sunt mulți alți indicatori de care să ținem cont, cum ar fi nivelul salarial, accesul la credit sau eficiența statului în gestionarea provocărilor economice, dar un scenariu în care să ne prabușim total suntem cu toții de acord că este exclus. Există, deci, viață și după COVID-19”, subliniază reprezentanții THE CONCEPT Real Estate. Recomandarea acestora este ca investițiile în imobiliare să fie făcute cu un orizont de cel puțin cinci ani, iar, în mod optim, zece ani (cam aceasta este durata medie a unui ciclu economic) și nu cu gândul că valoarea activului achiziționat poate scădea câteva procente în următoarele luni. Perspectiva pe termen scurt nu este benefică investițiilor, ci este specifică speculațiilor, care sunt mult mai riscante.

2. Obține-ți propriile oportunități:

Mulți potențiali cumpărători, investitori sau nu, se află în așteptarea unor oportunități. Reprezentanții THE CONCEPT Real Estate avertizează, însă, că „sunt și alții care gândesc la fel, care se vor îmbulzi ca vulturii peste respectivele oportunități. Crezi că vei fi primul care va ajunge la ele? Mai gândește-te”. Recomandarea acestora este, în schimb, de a căuta acele proprietăți sau proiecte care se potrivesc cerințelor tale și de a-ți „obține” singur oportunitățile. „Mai concret, decide-te pentru una sau mai multe variante și negociază-ți condițiile. În funcție de stadiul construcției și al vânzărilor, dezvoltatorii sau proprietarii vor fi mai mult sau mai puțin dispuși la negocieri. În mod normal, cu cât este mai avansată construcția și stadiul vânzărilor, cu atât vor fi mai puțin flexibili”, explică consultanții companiei.

3. Valorifică trendurile:

În momentul de față, lucrul de acasă (#WorkFromHome) este un trend clar pentru toată lumea. În acest context, este de așteptat ca, și pe viitor, multe companii să ofere această opțiune salariaților lor. „Prin urmare, poate apărea un nou tip de cerere: locuințe cu birou. Noi le-am numit «locuintele +1», «+1» însemnând o cameră cu scop de birou, pentru ca oamenii să își poată desfășura activitatea și în acest birou de acasă, fără a fi distrași de copii, bunici, pisici etc.”, notează oficialii THE CONCEPT Real Estate. Aceștia precizează că un alt trend ar fi cererea crescută pentru locuințele cu grădină, atât case, cât și apartamente situate la parter. Acestea vor fi atractive mai ales pentru familiile care au petrecut această perioadă de izolare la bloc, iar cei cu buget mai redus vor putea opta măcar pentru o locuință cu terasă mai spațioasă. Este de așteptat ca valoarea unor asemenea proprietăți să crească pe termen mediu si lung, în tandem cu cererea pentru acestea.

4. Întoarce-te la lucrurile de bază:

Atunci când există neclarități sau confuzie, întotdeauna este bine să te uiți la ce „merge”, indiferent de sezon. Unde e cel mai bine să investești în imobiliare, în general vorbind? În primul rând, în orașe și regiuni în care populația și oportunitățile de muncă au cele mai mari șanse să crească. În al doilea rând, în piețe „lichide”, acolo unde cererea solvabilă, pentru cumpărare și închiriere, este mare: în special în zonele centrale ale localităților, în zonele de business, în apropierea unor noduri comerciale sau parcuri. În al treilea rând, atractive pentru investiții sunt zonele unde urmează a fi dezvoltate proiecte mari de infrastructură (autostrăzi, aeroporturi, linii de metrou sau tren).

5. Investește echilibrat:

Nu îți ține toate ouăle în același coș. „Nu ține toți banii cash în depozite, pentru că ești sensibil la inflație. Și cu amalgamul de programe de stimulare financiară de la Guvern sau Comisia Europeană pericolul de inflație este mare. Cum la fel e bine să nu ții toți banii doar în imobiliare sau doar într-o singură alta clasă de active. Cel mai bine e să diversifici. Dacă ai 100.000 de euro, folosește o parte ca avans la o proprietate imobiliară și o parte menține-i cash, ca o pernă financiară. Sau împarte în trei și investește în plus și în acțiuni sau obligațiuni. Decide în funcție de profilul tău de risc, dar investește echilibrat”, notează oficialii THE CONCEPT Real Estate.

6. Pune în balanță câștigurile și cheltuielile generate de o investiție:

Dacă pentru o achiziție imobiliară apelezi la un credit, fă în așa fel încât câștigurile recurente nete să fie mai mari decât rata la bancă. Cu alte cuvinte, chiria netă (adică chiria brută, minus cheltuielile directe și operaționale) trebuie să fie mai mare decât rata la bancă. Nu lăsa ca datoriile să crească mai repede decât veniturile, ci, mai degrabă, invers. În felul acesta, vei fi protejat de riscuri.


Sursa: imobiliare.ro