În ce ar trebui să investească dezvoltatorii în 2021

1 March 2021 • Articole

În ce ar trebui să investească dezvoltatorii  în 2021

Într-un context dificil, marcat de incertitudini și de schimbarea nevoilor și apariția unor noi așteptări ale consumatorilor, pe fondul crizei sanitare globale fără precedent, adaptabilitatea este un concept-cheie pentru construirea unei strategii de investiții eficiente pe piața imobiliară. Totul pornește de la o analiză atentă a tendințelor, pentru a putea creiona un profil al cumpărătorilor cât mai aproape de realitate, identificarea proiectelor cu potențial, pentru amortizarea investiției și obținerea profitului dorit, precum și de la evidențierea atuurilor care pot face diferența pe o piață concurențială și dinamică.

În cele ce urmează, ți-am pregătit un scurt ghid despre trendurile care caracterizează în momentul de față piața imobiliară din România și despre oportunitățile pe care dezvoltatorii și agențiile imobiliare le au în această perioadă.

Principalele tendințe pe piața imobiliară, în 2021


Fie că vrei să investești în proiecte imobiliare noi, fie că vrei să închiriezi ori sa vinzi case sau apartamente, este important să știi care sunt principalele tendințe în ceea ce privește comportamentul consumatorilor, dar și cum estimează specialiștii că va evolua piața imobiliară în viitorul apropiat. 

Cum s-a schimbat comportamentul consumatorilor în pandemie

Specialiștii de la National Institutes of Health (NIH) au identificat câteva aspecte ale vieții sociale asupra cărora pandemia a avut un impact major, fapt ce a dus la apariția unor noi nevoi și a unor comportamente care au decurs din acestea:

  • asigurarea unor stocuri - oamenii au devenit mult mai interesați de a-și face provizii pe care să le aibă la îndemână, în cazul în care nu vor mai putea ieși din case perioade îndelungate; de aici, a fost doar un pas până la amânarea unor cheltuieli pentru obiective mai mari, cum ar fi achiziționarea unei mașini ori a unei case;
  • improvizația, văzută ca un mod de adaptare - oamenii nu au mai putut călători, dar au vizionat tururi virtuale, nu au mai putut merge la evenimente culturale, dar și-au făcut abonamente la site-uri și platforme online ce transmit astfel de producții; petrecerile și întâlnirile de afaceri s-au mutat în mediul online;
  • deschiderea spre tehnologia digitală - dacă până nu demult, tehnologia era folosită opțional, pentru entertainment, ea a devenit o necesitate din multe puncte de vedere: desfășurarea activității online, comunicarea cu ceilalți, construirea relațiilor cu alți oameni;
  • grija tot mai mare pentru siguranță și sănătate - înainte de pandemie, lipsa regulilor însemna mai multă creativitate și încălcarea lor, atunci când existau, era considerată un mod de a crea lucruri valoroase; în timpul crizei sanitare, regulile de distanțare socială și de igienă au devenit necesare, iar constrângerile s-au dovedit a fi măsuri de protecție eficiente;
  • echilibrul fragil între viața personală și cea privată - odată cu munca remote și evitarea deplasărilor care nu sunt esențiale, inclusiv pentru cumpărături, consumatorii au devenit un fel de prizonieri ai propriilor case, în care trebuie să muncească, să învețe, să își facă diverse cumpărături online, să socializeze; practic, nu mai există o barieră clară între locul destinat serviciului, activităților casnice ori relaxării;
  • distanțarea socială - întâlnirile cu prietenii și cu familia în cadru restrâns și constrângerile în ceea ce privește călătoriile sau deplasările în spațiul public au dus la folosirea intensă a rețelelor de socializare.

Tendințele pieței imobiliare, în funcție de noile nevoi ale consumatorilor

Toate schimbările de comportament din ultima perioadă se regăsesc și în tendințele pieței imobiliare. Astfel, în contextul în care munca remote a devenit un sistem tot mai folosit și în care teama de îmbolnăvire este tot mai acută, consumatorii caută mai mult confort și siguranță ca oricând. Cum orice investiție are la bază dorința de a răspunde cât mai bine nevoilor și așteptărilor consumatorilor, pentru a obține profitul dorit, iată care sunt câteva caracteristici ale pieței imobiliare din 2021:

  • locuințe în zone aerisite - forțați de împrejurări, oamenii petrec din ce în ce mai mult timp în propriile case, ceea ce a dus la o nevoie stringentă de relaxare în aer liber și de a fi cât mai aproape de natură; prin urmare, cumpărătorii, mai ales cei din marile aglomerări urbane, caută locuințe în zone cât mai aerisite, cu vedere către parcuri, locuri de recreere, lacuri, păduri sau aflate în apropierea acestora;
  • birouri cât mai aproape de case - din dorința de a călători cât mai puțin cu mijloacele de transport în comun și de a folosi propria mașină, oamenii sunt dornici să lucreze în birouri care se află cât mai aproape de casele lor; așadar, deși clădirile de birouri nu mai sunt la mare căutare ca înainte de pandemie, pentru că tot mai multe companii au adoptat sistemul de lucru remote, birourile situate în zonele rezidențiale pot fi închiriate sau subînchiriate în continuare, cu succes;
  • clădiri cât mai prietenoase cu mediul - o tendință a pieței imobiliare actuale este și interesul crescut pentru clădirile care pun accent pe eficientizarea consumului de energie; află mai multe despre ce înseamnă certificatul de performanță energetică și cum se obține, accesand acest articol;
  • locuințe cât mai spațioase - la începutul pandemiei, mulți consumatori s-au văzut nevoiți să-și adapteze locuința pentru a putea lucra de acasă, lucru care s-a dovedit a fi o provocare dificilă, din lipsă de spațiu; apoi, timpul tot mai scurt petrecut în afara casei a dus la o nevoie tot mai mare de lumină naturală, a unei grădini sau a unui balcon ori terase; prin urmare, locuințele spațioase, în care consumatorul își poate amenaja un birou confortabil și în care se poate relaxa în aer liber, fără să fie nevoit să meargă în parc, sunt la mare căutare în 2021;
  • spații cu acces la tehnologii - indiferent că este vorba despre un apartament, o casa sau un birou, în contextul în care tehnologiile au devenit o necesitate pentru desfășurarea unei vieți profesionale și sociale cât mai normale, accesul la internet este esențial; așadar, asigurarea unor conexiuni de calitate și a mijloacelor tehnice pentru condițiile optime de lucru sunt factori definitorii pentru achiziția sau închirierea unui spațiu.  

În ce ar trebui să investească dezvoltatorii imobiliari

Pornind de la nevoile actuale ale consumatorilor și de la tendințele de pe piață, un ultim pas spre investițiile imobiliare de succes este identificarea acelor proiecte cu potențial în perioada următoare. În continuare, ai câteva exemple în acest sens.

Spațiile industriale și logistice

Creșterile înregistrate în ceea ce privește comerțul electronic, nevoia de a extinde spațiile de retail și de a înlocui stocurile vechi cu produse competitive și care sunt la mare căutare acum, pentru că s-au schimbat nevoile și așteptările consumatorilor, au dus la o dezvoltare a segmentului de spații industriale și logistice. Acest sector al pieței imobiliare reprezintă și în anul 2021 o bună oportunitate pentru investiții.

Centrele comerciale de tip strip-mall

Conceptul de strip-mall este relativ nou în România și reprezintă o alternativă la centrul comercial clasic, în sensul că magazinele sunt amenajate în aer liber, într-un spațiu unitar, cu parcare proprie, acces către cartierele din împrejurimi și către arterele principale de circulație. După ce mall-urile clasice au fost puternic afectate de noile reguli de distanțare socială, strip-mall-urile par să fie soluția pentru viitorul apropiat.

Clădirile de birouri din zonele rezidențiale

În ceea ce privește clădirile de birouri, sunt două aspecte importante care trebuie luate în calcul, din perspectiva investițiilor în acest segment al pieței imobiliare. În primul rând, este vorba despre piața subînchirierii spațiilor de birouri deja existente, dezvoltarea acesteia fiind o consecință a faptului că multe companii au adoptat sistemul de lucru remote și au subînchiriat spațiile deja închiriate de la dezvoltatorii imobiliari.

În al doilea rând, este vorba despre nevoia oamenilor de a avea un birou cât mai aproape de casă, în condițiile în care lucratul de acasă este, în multe cazuri, doar o soluție temporară, nu pe termen lung. Și chiar și în cazul adoptării unui sistem de muncă hibrid, în care perioadele de lucru remote alternează cu cele de la birou, oamenii au văzut cât de important este să folosească altfel timpul petrecut în trafic pe drumul înspre și dinspre serviciu. Prin urmare, continuarea proiectelor deja existente și investițiile noi în clădirile de birouri din spațiile rezidențiale sunt oportunități de actualitate.

Facilități mai multe în zonele rezidențiale

Grădinițele, zonele comerciale, de spa, de relaxare, spațiile de joacă pentru copii, parcurile și locurile amenajate pentru co-working sunt doar câteva dintre facilitățile de care consumatorii vor fi interesați în privința ansamblurilor rezidentiale. Astfel de investiții, la fel ca și cele din segmentul strip-mall-urilor, răspund nevoii de confort, dar și celei de a petrece timp în afara locuinței, cât mai aproape de aceasta și într-un spațiu cât mai sigur.

Sursa: storia