MIRO, un nou proiect de birouri demarat de Speedwell

7 January 2021 • Real estate

MIRO, un nou proiect de birouri demarat de Speedwell

Piața dezvoltărilor de birouri, rezilientă: MIRO, un nou proiect de birouri demarat de Speedwell în 2020.

MIRO le va oferi chiriașilor spații de birouri clasa A cu design premium și inovativ, alături de un mediu de lucru confortabil într-o clădire cu 5 etaje și o suprafață închiriabilă totală de 23.000 mp. Fiecare nivel are un floor plate de 4.750 mp, iar raportul parcărilor la suprafața închiriabilă este de 1:40.

Piața dezvoltărilor de birouri, rezilientă: MIRO, un nou proiect de birouri demarat de Speedwell în 2020

Speedwell a desemnat Bog’Art în rolul de antreprenor general pentru MIRO, cel mai nou proiect de birouri al dezvoltatorului, localizat în nordul Bucureștiului.

Cu acces direct din DN1, proiectul beneficiază de vizibilitate si conexiune directă către centrul orașului, zonele de business și Aeroportul Internațional Henri Coandă. 

Sustenabilitatea a fost întotdeauna o prioritate pentru proiectele Speedwell. Drept urmare, conceptul MIRO va obține certificările BREEAM Excellent și WELL, datorită eficienței energetice și folosirii celor mai moderne tehnologii, toate având scopul de a spori confortul angajaților la locul de muncă. 

În prezent, proiectul a obținut autorizația de construire, iar lucrările pe șantier au început deja. 

În ceea ce privește gradul de ocupare, aproximativ 40% din total a fost închiriat de KPMG, tranzacția fiind una dintre cele mai semnificative din anul trecut. Angajații KPMG se vor putea muta în noul sediu la sfârșitul anului 2021. 

Speedwell are un portofoliu semnificativ de proiecte în România, incluzând Record Park în Cluj-Napoca, Triama Residence și The Ivy în București, Paltim în Timișoara și Riverside City în Râmnicu-Vâlcea, alături de proiectul de office din nordul capitalei, menționat mai sus. (sursa: Speedwell si Birouinfo.ro)