Companie de consultanță: Sectorul imobiliar și al construcțiilor din România a atras în ultimii 10 ani investiții străine directe de 12 miliarde de euro/ Acest domeniu a ajuns să fie al doilea cel mai mare receptor de capital străin

26 Octombrie 2022 • Imobiliare

Companie de consultanță: Sectorul imobiliar și al construcțiilor din România a atras în ultimii 10 ani investiții străine directe de 12 miliarde de euro/ Acest domeniu a ajuns să fie al doilea cel mai mare receptor de capital străin

Companie de consultanță: Sectorul imobiliar și al construcțiilor din România a atras în ultimii 10 ani investiții străine directe de 12 miliarde de euro/ Acest domeniu a ajuns să fie al doilea cel mai mare receptor de capital străin

Imobiliarele și construcțiile reprezintă al doilea cel mai mare receptor de capital străin din România, relevă datele Băncii Naționale a României analizate de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. Sectorul imobiliar și al construcțiilor din România a atras în ultimii zece ani investiții străine directe (ISD) de circa 12 miliarde de euro, astfel că ponderea acestui segment în soldul total al ISD a urcat în 2021 la 17,4%, comparativ cu 9,2% în 2012. Investitorii străini sunt cei mai mari proprietari de spații imobiliare moderne din România

În aceste condiții, imobiliarele și construcțiile reprezintă al doilea cel mai mare receptor de capital străin din România, după industria prelucrătoare (30% din sold), devansând comerțul (17,2%).

Soldul investițiilor străine directe (ISD) din sectorul construcții și tranzacții imobiliare a ajuns la finalul anului 2021 la 17,4 miliarde de euro, înregistrând cea mai mare rată de creștere dintre toate sectoarele economice în perioada 2012-2021, respectiv de 219%.

Sunt considerate investiții străine directe capitalul social vărsat și rezervele ce revin unui investitor nerezident care deține cel puțin 10% din voturi sau din capitalul social subscris al unei întreprinderi rezidente, instrumentele de natura datoriei dintre acest investitor sau grupul din care face parte acesta și întreprinderea rezidentă în care a investit, precum și profitul reinvestit de către acesta.

Potrivit celui mai recent raport BNR privind ISD, în 2021, comparativ cu anul 2020, soldul ISD a înregistrat creșteri importante în sectoarele industrie (3 318 milioane euro, +9,3 la sută), intermedieri financiare și asigurări (2 834 milioane euro, +26,4 la sută), construcții și tranzacții imobiliare (2 082 milioane euro, +13,6 la sută) și comerț (1 585 milioane euro, +10,1 la sută).

Datele BNR consultate de Economedia arată că, din punct de vedere al repartizării soldului ISD pe principalele activități economice, investițiile străine directe în întreprinderi greenfield s-au orientat, cu precădere, spre industria prelucrătoare (28,6 la sută din soldul ISD în întreprinderi greenfield, în creștere de la 27,8 la sută în anul 2020). Alte ramuri în care aceste investiții au o pondere semnificativă sunt: comerț (23,2 la sută), construcții și tranzacții imobiliare(18,1 la sută), respectiv intermedieri financiare și asigurări (11,0 la sută).

Cum a crescut stocul de proiecte în anii recenți

Creșterea constantă a fluxului net de investiții străine din sectorul construcțiilor și al tranzacțiilor imobiliare din ultimii zece ani se reflectă și din evoluția stocului de spații imobiliare moderne, investitorii străini fiind un jucător important pe toate segmentele pieței, arată datele Cushman & Wakefield Echinox.

Astfel, în ultimii zece ani au fost construite proiecte imobiliare de birouri, retail, industrial și logistică în suprafață totală de circa 7 milioane de metri pătrați la nivel național, pornind de la un stoc de 5,5 milioane de metri pătrați contabilizat în 2012. Mai mult, segmentul rezidențial a început să beneficieze și el, cu precădere în ultimii 5 ani, de prezența crescută a investitorilor străini, dezvoltatori ce fie au finalizat, fie au în diverse stadii de execuție construcția a zeci de mii de locuințe în principalele orașe ale țării.

De altfel, investitorii străini sunt cei mai mari proprietari de spații imobiliare moderne din România, pe toate segmentele pieței, deținând mai mult de 70% din stocul total de astfel de spații.

„Cu o medie a investițiilor de circa 1,2 miliarde de euro pe an, capitalul străin a jucat un rol determinant în evoluția pieței imobiliare locale în ultimul deceniu, contribuind totodată la consolidarea României ca hub IT și logistic major în estul Europei. România este o țară în care potențialul de dezvoltare rămâne imens pe toate segmentele, iar alături de capitalul autohton, din ce în ce mai vizibil în ultimii ani, prezența investitorilor străini este mai mult decât benefică. Din acest punct de vedere, autoritățile au o mare responsabilitate în crearea unui cadru legal și fiscal transparent și predictibil dezvoltărilor și investițiilor imobiliare, în condițiile în care România se află în competiție pentru atragerea acestui capital. Din păcate, situația creată la nivelul Bucureștiului în ultimii 2 ani a determinat numeroși dezvoltatori să își reevalueze opțiunile de investiții”, transmite Cristi Moga, Head of Capital Markets Cushman & Wakefield Echinox.

“Blocarea PUZ-urilor” din Bucure;ti e tot mai des invocată de dezvoltatori ca fiind o piedică în calea investițiilor. Pe de altă parte, primarul general Nicușor Dan, a declarat că nu a blocat dezvoltarea orașului și că de când a venit la Primăria Capitalei a dat peste 800 de autorizații de construire, în baza Planului Urbanistic General. Primarul general spune că Planurile Urbanistice Zonale au fost făcute până acum în principal pentru derogări, pentru a construi în plus față de ce prevede regulamentul, iar de acum încolo se vor aproba doar PUZ-uri bine justificate, iar interesul public va prima, coform unui interviu publicat de Hotnews.ro.

Dublare a investițiilor străine

Investițiile Străine Directe au ajuns în 2021 la 100,3 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creștere de 91% față de 2010. Este cea mai mare creștere din regiune, dar suntem încă mult în urma Poloniei și Cehiei, arată datele sintetizate de echipa de economiști a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor. Cei mai mari investitori sunt Germania, Austria și Franța.