Lovitură imensă pe piața imobiliară din România. E total neașteptat, cauza poate fi pandemia
23 November 2021 • ImobiliareBadea Violeta 23.11.2021, 11:39
Schimbare majoră pe piața imobiliară din România! Surprinzător sau nu, Bucureștiul este una dintre cele mai scumpe capitale din Europa și dacă privim la prețul alimentelor sau la cel al chiriilor, vom înțelege că această afirmaţie este adevărată. Acum, însă, agențiile imobiliare anunță o schimbare surprinzătoare pe piață.
Schimbare importantă pe piața imobiliară din România
Studiile arată că mai mult de jumătate dintre bucureșteni trăiesc în prezent cu chirie și nici nu plănuiesc să achiziționeze o locuință.
Mulți preferă să plătească lunar o sumă de bani proprietarilor decât să facă un împrumut pe 30 de ani pentru o casă. Tot mai mult persoane se gândesc că în trei decenii poţi traversa mai multe crize financiare şi fluctuaţii ale dobânzilor, așa că aleg să locuiască în chirie.
Anul acesta și anul trecut, cei care şi-au închiriat o locuinţă s-au bucurat și de un preț mult mai redus față de alți ani. Pandemia a influențat prețul chiriilor, fiindcă foarte mulți studenți și chiar angajați s-au întors acasă și au lăsat multe proprietăți din București goale.
Astfel, prețul chiriilor s-a redus cu până la 10%, în timp ce proprietarii au căutat tot felul de soluții pentru a ocupa locuințele. Spre exemplu, apartamentele închiriate anterior pe lună au fost transformate în apartamente cu chirie pe noapte și invers.
Cât au plătit românii pentru o locuință în ultimul an
La capitolul vânzări, românii au plătit, în medie, aproximativ 100.000 de euro pentru cumpărarea unui apartament în ultimul an. Cei mai mulți preferă locuințe cu două sau trei camere.
„Piața imobiliară și-a continuat creșterea și în semestrul al doilea. Preferințele clienților din portofoliu au fost apartamentele cu 2 și 3 camere, unde am tranzacționat, în ultimele săptămâni, peste 10 unități.
Majoritatea caută suprafețe mai mari decât cele actuale în care locuiesc și, bineînțeles, se orientează cu precădere spre acele proprietăți care dispun de balcoane sau terase, acestea devenind un criteriu definitoriu în opțiunile clienților.
Bugetul mediu alocat pentru o proprietate s-a situat la circa 100.000 euro, prețul fiind într-un continuu trend crescător”, a precizat Oscar Răceanu, Head of Residential Division în cadrul 24REAL.
În ceea ce priveşte durata de la care un apartament este listat în ofertă şi vândut, reprezentanţii companiei au declarat că aceasta variază între două săptămâni şi cel mult două luni. Prețul, zona sau complexitatea actelor pot influența perioada de tranzacționare.
„Avem listate imobile cu prețuri cuprinse între 50.000 și 200.000 de euro care sunt cele mai căutate din portofoliul nostru și care au un orizont mai scurt de vânzare decât în cazul celor cu prețuri mai ridicate. Proprietățile cu valori de peste 500.000 de euro au o perioadă mai lungă de tranzacționare, motivul fiind atenția sporită a clienților la astfel de proprietăți, în ceea ce privește poziționarea într-o zonă exclusivistă, atenția la detalii, finisaje, calitate, facilitați etc.
Recent, însă, am înregistrat și un record – cea mai rapidă tranzacție de proprietate imobiliară de până acum, ce a durat în jur de 96 de ore de la listare și până la perfectarea documentelor. Este vorba despre o garsonieră din zona Iancului. Acest lucru a fost posibil doar după ce, împreună cu proprietarul, am poziționat un preț corect în piață, iar produsul vândut se afla într-o zonă foarte căutată. Cele două criterii sunt secretul tranzacțiilor rapide”, a spus Oscar Răceanu.
Pregătirea interdicției de a instala centrale termice proprii în bloc
Schimbări importante în imobiliare, bula întârzie: ce fac investitorii